Tânăr la 21 ani - caut ţară — Andrei Andreescu

Identificarea unei nuanţe responsabile pentru micile frânturi crepusculare ale echilibrului condiţiei umane raportate la un spaţiu geografic nu reprezintă un subiect de analiză în sine, identitatea acestui text neavând fundamentul într-un exerciţiu zadarnic (datorită complexităţii sale) de imortalizare a siajului, având în vedere apartenența sa la efemeritate, prin definiţie.   

Motivaţia firului narativ al conştiinţei este de a avea o viziune introspectiv-poliedrică asupra consecinţelor datorate efemerității de a analiza modalitatea extraordinar de diversificată prin care conştiința creează o ruptură între valorile tradiţionale de patriotism promovate de diverse entităţi apartenente lor şi dimensiunea interioară răzvrătită a unei persoane alienate de identitatea care îi este oferită.

În virtutea experienţei proprii, pot susţine faptul că, iniţial, apare o reacţie clasică faţă de un teritoriu spiritual nefamiliar, cu care nu există puncte comune, şi anume retragerea în sine şi refuzul de a fi parte din cadrul acelei mişcări legate de emoţiile şi sentimentele ce se consideră a fi condiţie standard a unui om faţă de patria sa.

Aduc cu ușurinţă, în cazul meu, termenul de „alienare” în contextul patriotismului datorită incapacităţii de a construi o legătură emoțională cu un spaţiu geografic efectiv aleatoriu destinat mie; Nigeria sau Monaco ar fi fost alternative la fel de plauzibile, pe cât sunt de diferite.

Surprinzător este faptul că acesta nu reprezintă un argument bine definit sau întreg, nu mă aflu într-un conflict continuu cu ideea că sunt român şi nici nu mi-am negat identitatea în afara graniţelor, catalizatorul emoţiei de răzvrătire este dat de neputinţa de identificare cu anumite idealuri, cel mai des politice, precum şi cu o mulţime de oameni ce promit atingerea acestor idealuri împreună cu susţinătorii lor. Instant apare o ecuaţie în care dacă îl vei dori pe „x” ca rezultat pozitiv, o multitudine de calcule cu o mulţime de numere sunt necesare pentru a ajunge la acea soluţie, iar ironia indusă prin intermediul acestui exemplu se raportează la faptul că acele calcule nu ţin de o știinţă exactă.

Desigur, mi se poate pune în vedere faptul că democraţia are ca efecte secundare defocusarea individualului spre focusarea colectivului. Sunt convins că astfel, se conturează o trăsătură funcţională, ce este printre primele atribuţii din „fişa postului” specifică acestei concepţii, însă nu aici se află  problema. Sunt un susţinător al democraţiei şi mă simt binecuvântat şi recunoscător să trăiesc după '89.

În concepţia mea însă, apare o deconstruire a individului atunci când asupra lui se exercită un set de presiuni standard spre adoptarea unei identităţi, spre definirea în viaţa sa a unei anumite conduite, precum şi delimitarea exercitată de ceilalţi faţă de individul ce nu îşi asumă responsabilitatea de a-şi susţine ţara în vremuri controversate, ca cele din prezent, protestatarii considerând că au o datorie morală şi dau dovadă de un bun simţ în a lua atitudine, în mod mai pacifist sau mai riguros.

Însă tot acest amalgam de cuvinte se învârte în jurul noţiunii de „mulţime”, de „grup”, de o putere afişată prin intermediul numerelor, ce duce la construirea unui mozaic din frânturi ideologice, din puncte de vedere diversificate şi apartenente, în opinia mea, la anumite concepte foarte generale şi slab definite, precum „vrem să fie mai bine”, „vrem altceva”.

Aceste noţiuni nesofisticate reprezintă o valută ideologică spre organizarea unei reacţii definite, subliniez din nou, de un număr mare de persoane ce se pot alia cu uşurinţă acestor teme, însă care cred că s-ar afla în conflicte majore unii cu ceilalţi atunci când s-ar pune problema aducerii unei soluţii concrete ce ar trebui să înlocuiască actuala situaţie. 

Schimbarea de dinamică, refocusarea de la colectiv la... nu neapărat individual, dar la un număr mult redus de oameni ce vor împărtăşi aceeaşi opinie, conferă o ciclicitate nedorită, însă inevitabilă.

Pot admira faptul că au etichetat spaţiul geografic în care trăiesc drept o dimensiune prin intermediul căreia îşi perpetuează conştiinţa morală; România reprezintă pentru ei „Ţara MEA”, un concept pe care ei consideră că trebuie să-l protejeze de cei ce vor să acţioneze împotrivă: au tot dreptul să încerce şi să fie mândri de atitudinea lor, fapt pe care îl pot respecta. Sunt convins că printre patrioţi sunt şi persoane ce au idei competente de îmbunătăţire a vieţii românilor, de a ridica standardele ţării la un nivel mai înalt, de a face o diferenţă într-un mod de care vor beneficia câteva generaţii.

Acestea fiind spuse, sunt convins că nu aş fi un deschizător de drumuri nici în cazul statului Monaco sau cel al Nigeriei, chiar dacă aş fi decorat cu toate privilegiile apartenente unui cetăţean al spaţiului geografic respectiv, din cauza aceleiaşi alienări raportate la conturul existenţial a ceea ce se numeşte o unitate statală,  însă din toata inima aş lua atitudine împotriva încălcării drepturilor umane, datorită unei puteri de empatizare cu spectrul sentimental al dimensiunii omului de rând, ce îşi caută identitatea şi locul în întreaga vâltoare mai plină sau mai lipsită de controverse, fiecare după caz.

Un om persecutat pentru valorile patriotice, torturat pentru scutul uman evidenţiat faţă de valorile pentru care ar fi pregătit să moară ar dispreţui acest text al meu şi consider că ar avea  dreptate în a acţiona ideologic într-o asemenea manieră.

A fi torturat pentru exact aceleaşi valori pe care eu refuz să le îmbrăţişez, fiind în deplină libertate de alegere, reprezintă chiar o tragedie pentru cei ce se pot numi eroi ai naţiunii... cei pe care îi pot admira pentru faptul că se pot identifica şi, chiar mai mult, pot sacrifica din binele lor spre binele unui concept numit naţiune.

E dificil să articulez o concluzie la acest subiect datorită convingerii personale că nu există un final care să satisfacă neliniştea proprie; nici nu pot formula o convingere în raport cu satisfacţia celui care citeşte acest text, fiind conştient de lacunele ce pot fi numite chiar existenţiale în definirea întregului spectru, precum şi de dificultatea descifrării cheii în care ar fi indicată interpretarea firului narativ... lăsată fiind la alegerea fiecăruia spre a fi conturat un sens ce ar trebui să servească discernământul uman în întreaga sa substanţă şi claritate. Pe fundal, încă se conturează nuanţa muzicală a lui Sting: I'm an Englishman in New York.